Tot romanu-i fotograf


people nowadays

Cand am dat peste acest desen pe internet, am avut un sentiment neplacut, de parca ma strangeau pantofii. Am trecut mai departe, dar poza mi-a ramas in memorie.

Dupa o perioada, am revenit la ea pentru a-mi pune urmatoarea intrebare, in incercarea de a o analiza:

sa fie o reflectie a realitatii?

sa fie oamenii din ziua de azi (asa cum spune titlul) mai dispusi sa-si scoata telefonul mobil din buzunar si sa filmeze nenorocirea unui om decat sa sara sa-l ajute?

Mi se pare ca desenul ilustreaza mai multe subiecte:

fotografierea unui om in pericol,

grup de oameni care privesc cum un alt om se afla in pericol fara sa ajute,

grup de oameni care filmeaza/fotografiaza cu placere un om aflat in pericol.

Pentru primul subiect, m-am indreptat spre fotojurnalismul in zonele de conflict din lume care surprind oameni in scene de razboi, in timpul revoltei, in confruntari cu jandarmii, impuscati, batuti, in pericol de moarte si chiar in timp ce sunt omorati. Poze precum asta sau asta.

Un articol publicat de The Guardian anul trecut prezinta raspunsul a sase fotojurnalisti cu privire la intrebarea daca intervin sau nu in evenimentele pe care le fotografiaza, daca-i ajuta sau nu pe oamenii pe care ii fotografiaza in situatii periculoase, avand in vedere ca sunt martori.

Cele mai relevante mi s-au parut acestea:

–         un jurnalist declara ca la prima fotografie de acest gen a fost socat de violenta vazuta prin lentila aparatului si la fel de socat de lasitatea de care a dat dovada, neintervenind cu scopul de a ajuta omul in pericol, s-a simtit dezgustat de propria persoana si si-a propus ca in urmatoarea situatie asemanatoare sa faca tot ce ii este posibil pentru a ajuta

–         alt jurnalist spune ca a fost framantat de aceasta dilema la inceputul activitatii sale atat de tare incat s-a imbolnavit din cauza stresului de alopecie, pierzandu-si tot parul de pe corp; cu timpul insa si capatand mai multa experienta, a ajuns la concluzia ca ajutorul lui se regaseste in fotografiile pe care le face, nu in ajutorul fizic

–         alt treilea jurnalist declara ca in asemenea situatii nici nu ii trece prin cap gandul ca ar putea face ceva, stand in spatele aparatului de fotografiat, se disociaza de evenimentele pe care le surprinde, fiind un simplu observator, desi recunoaste ca sunt momente in care faptele sunt mai putin importante decat viata unui om

Citind raspunsurile fotografilor, nu pot sa spun decat ca fotojurnalismul in zonele de conflict sau in momente exceptionale (9/11, bomba din metroul londonez, tsunamiul din Japonia, etc) este o meserie care pune la incercare sufletul celui care se uita prin lentila.

Al doilea subiect pe care eu il vad in spatele desenului este comportamenul oamenilor din pozitia de martori ai unor evenimente in care semeni de-ai lor sufera sau sunt in pericol de moarte.

In 1983, in America, o femeie este violata intr-un bar, pe o masa de biliard de cativa barbati, de fata cu mai multi martori care nu au facut nimic sa opreasca atacul. Este cel mai cunoscut incident de acest fel, a fost ecranizat in 1988 in filmul “Acuzata” (cu Jodie Foster in rolul principal). Am avut nenorocul sa il vad la televizor acum multi ani si am fost socata de faptul ca acei oameni care erau martori la asemenea crima, nu au intervenit in niciun fel!

Am cautat explicatii pentru un asemenea comportament neomenesc si am gasit raspunsul intr-un studiu de psihologie sociala. Acest comportament se numeste bystander effect si are urmatoarea definitie: cu cat sunt mai multi martori, cu atat sansele ca omul in primejdie sa primeasca ajutor scad. (Paradoxal nu? Se pare ca proverbul nostru “unde-s multi, puterea creste” nu se aplica aici.)

De ce?

Pentru ca:

1)      cel care este in pozitia de a putea sa ajute, trebuie mai intai sa-si dea seama ca situatia este periculoasa, iar persoana in cauza are nevoie de ajutor;

de cele mai multe ori, situatia observata de martor este confuza si ambigua, asa ca cel in cauza va cauta indicii la ceilalti martori, va observa reactiile acestora;

daca cei de langa noi reactioneaza ca si cand ar fi o urgenta, atunci le imitam reactia;

daca raman calmi, atunci nu ne gandim ca situatia este urgenta si este nevoie de ajutorul nostru (specialistii numesc aceasta reactie pluralistic ignorance)

2)      chiar daca realizeaza ca priveste o crima, martorul tot nu va ajuta decat daca isi asuma responsabilitatea pentru ajutorul dat victimei;

cu cat sunt mai multi martori, cu atat mai putin se vor simti responsabili, vor presupune ca altii sunt mai potriviti sau mai capabili sa ajute victima, adica daca sunt 5 martori, fiecare se va simti doar 20% responsabil (ceea ce se numeste diffused responsibility)

In baza concluziilor acestui studiu, cercetatorii ne spun cum sa ne comportam daca ne trezim intr-o astfel de situatie:

  • daca esti martor, nu te uita la ceilalti din jurul tau, urmeaza-ti instinctul si ajuta victima sub orice forma,
  • daca esti in pozitia de victima, spune-le celor din jur cat mai clar ca este o situatie de urgenta, si concentreaza-te pe o singura persoana careia sa ii ceri ajutorul.

Daca primul subiect este restrans pentru ca se refera la o categorie profesionala, iar al doilea este universal si tine de psihologia umana, atunci al treilea subiect este caracteristic societatii si timpului nostru: oameni care fotografiaza/filmeaza alti oameni in situatii deosebite.

Toata lumea foloseste acum telefonul mobil, aproape toate telefoanele mobile au camera foto incorporata. Majoritatea oamenilor folosesc camera pentru a-si filma copilul cand spune o poezie sau patrupedul din dotare cand face cine stie ce nazbatie, sa faca poze prietenilor sau familiei, s.a.m.d.

A doua categorie de oameni foloseste mobilul sa filmeze fara sa ajute in situatii de genul urmator: oameni batrani cazuti din tramvai, oameni implicati in accident de masina, prieten in pericol de inec (de aici cred ca vine inspiratia pentru desenul in discutie), eleve paruindu-se pe culoarul scolii (toti am vazut astfel de filmulete la jurnalele de la ora 17) etc.

De ce?

Am inteles, nu te dai jos sa o ajuti pe amarata aia (din inertie sau lene, sunt sigura, nu din ratiunile stiintifice prezentate mai sus), care a cazut din tramvai direct in cap dar de ce o fotografiezi? Ce obtii? cateva poze cu o batrana cu capul plin de sange! Si le arati cui? Stai in pauza de cafea de la birou si le admiri: Ia uite, bah, ce sange are asta pe fata! Nu ajuta pe nimeni, nu servesc niciunui scop nobil, nu sunt profesionisti, poza lor nu schimba nimic in viata nimanui, toata treaba asta este sterila!

Desteptul din cazul al doilea facea poze confratilor accidentati in Franta, pana-l opreste jandarmul care-i spune Monser, asa ceva nu este permis in Franta.

Despre asa-zisii prieteni care se uita cum mai are putin si se ineaca nefericitul ala, nu mai comentez.

Sunt voyeuristi? Sufera de sindromul “15 minute de glorie”? Si-au pierdut empatia? Au placeri morbide?

Raspunsurile mele s-au terminat, poate ma ajutati si voi cu cateva.

Iulia

Anunțuri