Un vis…


feeling blue gabrielfoto Gabriel Prescornita

„In sfarsit acasa, in propriul pat„. Femeia ofteaza, se intoarce pe-o parte si-si trage perna sub cap. La spital a avut noroc, a nimerit chiar patul de langa calorifer asa ca a putut sa doarma bine chiar daca trebuia sa aiba grija de perfuzie. Asistenta venea la 12 noaptea si la sase dimineata sa-i dea tratamentul. A dormit iepureste, cu grija portofelului cu bani. Se mai perindau prin salon si cateva tigancuse care tocmai nascusera. “Astea nu mai au nicio problema…” gandeste ea cu ochii inchisi, rememorand zilele petrecute la spital.

Ea a ajuns pe 2 decembrie la spital cu hemoragie. La ecografie doctorita ii arata pe monitor o forma ca un saculet, alba si usor transparenta pe fundalul negru…”Uite, vezi? Nu mai exista cordonul ombilical…”. Asistenta-sefa ii ia datele personale si sange pentru analize, ii spune ca este pacienta doctoritei x, dar doctorita este in concediu. “Sa vedem cine o sa te ia”, ii pune asistenta cu un zambet usor.

Una dintre colegele de salon, Angela are in jur de 30-35 de ani, o fata acasa de 16 ani si a mai vrut sa faca un copil. A ramas insarcinata, sarcina decurgea bine, fiica era incantata, sotul era fericit, pregatisera déjà camera pentru copil cand a inceput sa piarda lichid amniotic. Doctorul ii spune in continuare ca totul merge bine, ea insa banuieste ca ceva e in neregula si ajunge de urgenta la Polizu la sapte luni de sarcina. Doctorii nu mai pot face nimic pentru copil asa ca ii este indusa artificial nasterea. “Stii cum e sa nasti pe uscat un copil care nu se misca?”. “Doamne-fereste!”, isi spune in gand femeia.

“Ce-o mai face Laura?”. Laura este a doua colega de salon, inca era pe tratament de sustinere cand a plecat ea acasa. Insarcinata in cateva saptamani dar cu risc de pierdere a sarcinii. Cu cativa ani in urma a avut o sarcina extrauterina si a ramas cu un singur ovar. Fericita ca a ramas insarcinata desi sansele sunt mici dar ingrijorata ca poate pierde sarcina. “Draguta, Laura, cum vorbea ea cu propria burta: “Stai acolo, mai, stai acolo!”, zambeste ea cand isi aduce aminte. Stie ca nu prea are cum sa impiedice sarcina sa …., dar este optimista si vesela.

Vine si randul ei. Este dusa in salonul asistentelor, in salonul doctorilor se zugraveste. Multa lume: asistente, femei de serviciu, doctori. “Pana si la stomatologie sunt doar doua persoane in afara de tine si e vorba sa-ti umble in gura, acolo erau cel putin patru persoane care n-aveau ce sa caute ACOLO, in ACEL moment!”. Asistenta ii face anestezicul si ii spune sa tina ochii deschisi si mainile pe barele reci de metal ale patului. Ametita, nu aude decat sunetul instrumentelor. Doctorul le manuieste repede. “Parca erau tacamurile mele: dupa ce le sterg tot asa le arunc si eu in sertar”.

Reuseste sa adoarma. Viseaza. Un sentiment greu i se furiseaza in suflet. Viseaza o silueta de copil, cam de patru ani, invaluita intr-o lumina stralucitoare, galbena ca de aur. Nu-i poate vedea trasaturile dar stie (nu stie cum) ca este blond asa cum era ea cand era mica. Copilul este condus de mana catre sursa luminii puternice de cineva, nu stie cine. Sunt amandoi cu spatele cand brusc, copilul se intoarce, fuge, o cuprinde cu mainile de talie si isi lipeste capul de pieptul ei. Ea il imbratiseaza si ii atinge crestetul capului cu buzele.

Se trezeste brusc si se ridica in capul patului. Isi simte sufletul ca niciodata pana acum, de parca pentru cateva clipe ar fi fost doua, nu unul. Este tulburata si simte cum doua lacrimi i se rostogolesc pe obraji. Tocmai se crapa de ziua. In lumina slaba se uita mirata la peretele din fata patului: cele patru tablouri sunt inclinate toate in aceeasi directie, spre usa ca si cum cineva sau ceva ar fi trecut in viteza prin dreptul lor.

Anunțuri