Spertuiala sau onoruri?


Am facut clasele I-VIII la o scoala aproape de casa, in anii 80.

Mi-au placut limba si literatura romana; in a cincea am inceput limba engleza, iar in a sasea limba franceza, le invatam pe amandoua cu mare placere.

Ma descurcam mai greu la matematica, fizica si chimie, dar am reusit sa ma tin intotdeauna pe linia de plutire.

Eu si colegii de clasa o iubeam pe diriginta noastra care era profesoara de sport. Imi aduc aminte o ora de dirigentie cand trebuia sa facem nu stiu ce ora de indrumare socialist-comunista, nu-mi mai aduc aminte exact denumirea, iar diriginta ne lasa sa facem ce vrem atata timp cat stateam cuminti in banci, iar ea ne citea cu glas molcom din discursurile raposatului. Eu desenam. La inceput si sfarsit de an scolar, cand eram in clasele mici duceam invatatoarei cate un buchet de flori, iar mai tarziu dirigintei. La fel de 8 martie. Mama imi povestea ca invatatoarea se uita si in plasa ei, dar mama nu se lasa impresionata: Daca ii dadeam cadouri si ea iti dadea note mari, cum sa mai stiu daca tu invatai ceva?!   Corect, nu-i asa? Mi-a placut scoala, mi-a placut sa-nvat si mi-am iubit profesorii. Daca doream sa le dam ceva profesorilor, se numeau atentii si erau sub forma de bomboane de ciocolata sau un pachet de cafea, pardon ness. Banii n-au intrat in ecuatia asta niciodata.

Acum va invit sa vizionati inregistrarea pusa de Radu Herjeu pe youtube:

Dragi cititori, ce observatii putem trage urmarind inregistrarea cu camera ascunsa de mai sus? Si cand folosesc persoana intai plural, ma refer la cei care au facut scoala inainte de revolutie:

1. gratificarea profesorilor cu bani cu ocazia sarbatorilor crestine (Craciun, Paste, etc) nu este voluntara, ci obligatorie si trebuie organizata de parinti din timp;

2. destinatia „cadoului” a fost largita pentru a include si persoane care nu participa la actul de educatie: bodigarzi, femei de serviciu, bibliotecara, adica personal auxiliar angajat al scolii; de ce? o intreaba pe invatatoare o mamica prezenta la discutie, la fel cum as fi intrebat si eu, raspunsul vine prompt – pentru ca fac parte din comunitate!

3. „cadoul” nu poate fi simbolic (a mai auzit cineva de zicala gestul conteaza?), iar valoarea acestuia reflecta valoarea parintilor pentru ca ii reprezinta, ca sa o citez pe distinsa invatatoare „nici cand am avut clasa de tigani”, n-au primit atat de putin! sa va fie rusine, parinti!

4. cadorificarea personalului angajat al scolii face parte din „sistemul romanesc, balcani, de stat”, de aceea este scumpa invatatoare atat de indignata, pentru ca parintii nu-si indeplinesc datoria sfanta de mituire a profesorilor!

5. si de fapt stiti care sunt cei care sufera in aceasta situatie neplacuta? copiii! de ce? pentru ca ei vor fi confuzi, ei vor sa daruiasca pentru ca asa au fost invatati, iar parintii ii impiedica sa faca acest gest frumos! distinsa invatatoare este insa la randul ei confuza pentru ca a darui inseamna a oferi ceva din proprie initiativa, nu la cerere, iar cei care daruiesc nu sunt copiii, ci parintii care platesc…

6. fiecare scoala are niste standarde, dupa cum afirma sotul invatatoarei, iar acestea se refera si la „onorurile” pe care parintii trebuie sa le dea, si pana la urma este datoria acestora pentru ca odata ce ti-ai dat copilul la scoala de fitze, inseamna ca te tine si punga ca sa platesti fitzele profesorilor, bodigarzilor, femeilor de serviciu….

Lasand la o parte sarcasmul, mie acest discurs al invatatoarei mi se pare de pe alta planeta si afirm cu tarie ca NU ESTE O SITUATIE NORMALA, chiar daca pentru unii inseamna normalitate. Degeaba spune o mamica prezenta la acest perdaf ca nu este normal si ca nu poate sa dea spaga 500 de lei drept cadou de sfintele sarbatori angajatilor scolii unde invata copilul ei. Invatatoarea are contra-argumente pentru orice. Interesant este faptul ca totul se petrece sub camerele de supraveghere video, dar ori nu sunt dotate cu audio, ori avand in vedere lejeritatea discursului invatatoarei este o practica bine stiuta si tolerata si mai sus.

Sunt multe de comentat, dar ma voi opri doar asupra unui singur aspect interesant pentru mine: mi se pare ironic si trist felul in care sensul cuvantului spaga este intors la 360 de grade, adica de la „bacsis, mita”, devine onoruri, adica „ranguri, demnitati; manifestare a stimei, a consideratiei pentru cineva exprimata prin semne de cinstire, de respect.” Acesti oameni considera ca parintii trebuie sa le arate respect si stima, dar cum respectul si stima sunt castigate, iar ei nu fac nimic care sa le merite, atunci si le acorda singuri. Un psiholog poate ca ar avea mult mai multe de spus despre acest subiect.

Si ce s-ar intampla daca parintii nu ar mai da ploconul institutionalizat? N-ar mai fi primiti copiii in scoala? Li s-ar scadea nota la purtare? N-ar mai tine profesorii orele? Ce s-ar intampla? Asa se intampla in toate scolile? Este o regula sau o exceptie?

In dictionar am gasit si o alta definitie a spagii – spert: „suma de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect si ilegal, cuiva, pentru a-i castiga bunavointa, in special pentru a-l determina sa-si indeplineasca (mai cu ravna) sau sa-si incalce obligatiile de serviciu”. Parca se potriveste mai bine:

Stimata invatatoare, sunteti o spertuitoare!

N.B.:

– nu cautati in dictionar cuvantul cadorificare, este inventat de mine

– invatatoarea este angajata la scoala nr 10 Maria Rosetti din Bucuresti

– fapta invatatoarei poate fi incadrata in Codul Penal la foloase necuvenite

– in regulamentul scolii respective, la articolul 110 scrie: „la inceputul fiecarui an scolar, comitetele de parinti stabilesc suma cu care contribuie fiecare familie pentru scoala” (pe situl scolii http://www.sgmr.ro/scoala/politica-de-disciplina la butonul parinti, comitetul de parinti); parca fusese interzisa de catre Minister strangerea de bani pentru scoala!

P.S. 8 ianuarie 2014: iata interviul Simonei Tache cu mama care a realizat inregistrarea – http://www.simonatache.ro/2014/01/08/macar-o-sticla-de-vin-si-un-cozonac-porcii-vin-de-la-celelalte-clase/

Anunțuri