Exercitarea autoritatii parintesti – perspectiva unui tata


Intr-un comentariu la un articol anterior ce are ca subiect exercitarea autoritatii parintesti unde incercam sa arat cum prin mediere parintii care divorteaza primesc ajutor, un cititor mi-a reprosat ca sunt partinitoare fata de mame si incorecta cand spun ca 99% dintre tati nu se implica activ in cresterea si educarea copilului sau (aici).

Asa ca am cautat si perspectiva celeilalte parti asupra exercitarii in comun a autoritatii parintesti, respectiv tatal. Interviul de mai jos este luat de mine unui tata care a trecut prin aceasta experienta (identitatea ramane confidentiala).

Cum s-a desfasurat relatia cu fetele dvs in timpul casatoriei?

O relatie normala as putea spune, asa cum este in orice familie cu copii. Pornind de la baita de seara de cand erau bebelusi, pana la dus la gradinita sau la scoala si facut lectii impreuna. Sigur ca toate se imparteau intre mama si tata, in vremea casatoriei.

Cum au aflat fetele dvs ca veti divorta de sotie si cum au reactionat la aceasta stire?

Mama a plecat cu fetele la parintii ei, spunand ca pleaca doar pentru o perioada de timp, apoi a inceput un intreg calvar, in care m-am trezit cu citatia in cutia postala. Initial puteam sa vad fetele si le duceam la scoala cu masina, ne plimbam… timp in care incercam sa-i explic celei mari situatia. Fiica cea mare devenise foarte trista si retrasa, nu mai comunica (in general vorbesc) si dadea raspunsuri monosilabice la intrebari. A devenit abatuta si in general nu vorbea despre nimic. Iar pe cea mica nu am putut sa o vad o vreme, pentru ca nu mi se permitea. Am inteles ca mama lor nu le-a dat nici un detaliu. Le-a spus doar ca nu se vor mai intoarce acasa.

Incredintarea minorelor a cunoscut un drum lung si intortocheat. Care au fost deciziile date de judecatori in acest subiect?

In procesul de divort prima instanta le-a dat mamelor, apoi in apel am castigat eu custodia copiilor, iar la recurs iar la mama. Atat la tribunal cat si la curtea de apel, fata cea mare a spus ca vrea sa ramana cu tata, la fel si cea mica initial, apoi a spus ca vrea cu amandoi.

Cum au fost afectate fetitele de divort?

Procesele astea au durat vreo 3 ani, timp in care copiii au stat 1 saptamana la mine, una la mama (ca regula generala). Dupa ce am reluat legatura cu ambii copii, pot sa spun ca lucrurile s-au imbunatatit in privinta starii copiilor si a mea inclusiv. Le-a revenit veselia, zburdalnicia si comportamentul tipic varstei lor. Tin minte ca cea mica spunea mereu doamnelor educatoare, cat de mult il iubeste pe tati si ca vrea sa stea cu tati, dar sa se mai duca si pe la mama.

Divortul dvs inca era in desfasurare cand au intervenit schimbarile de la 1 octombrie 2011. Cum v-au influentat acestea?

Nu mai stiu foarte exact. Am impresia ca pronuntarea Curtii de Apel s-a facut dupa aceasta data. In urma hotararii Curtii de Apel nu am mai vazut fetele decat de cateva ori pe luna, cand avea chef fosta sotie. Fiica cea mare mai trecea pe la mine cand venea de la scoala (de obicei o luam din statia de autobuz de unde locuia cu mama si o duceam la scoala cu masina, desi i se interzisese acest lucru!); pe cea mica mergeam sa o vad la gradinita, desi mama le-a atras atentia educatoarelor sa nu ma lase sa o vad, pe motiv ca ea castigase custodia fetelor. Modificarile legislative privind custodia comuna m-au determinat sa deschid imediat un nou proces si sa invoc faptul ca nu-mi pot vedea copiii si ca asa cum 3 ani, pe perioada procesului de divort am putut avea grija de copii impreuna (o saptamana si o saptamana la fiecare), am solicitat custodie comuna + program 50% cu 50%.

Cum se desfasoara acum relatia dintre dvs si fetele dvs? Sunteti multumit de decizia judecatorilor?

Da, sunt multumit de rezultatul obtinut in instanta, pentru ca pot avea o relatie normala si fireasca cu fetele mele si ele cu mine. Iar starea de normalitate se vede si in comportamentul lor. S-au redeschis sufletele lor, le-a revenit bucuria si exuberanta copilariei. As vrea sa spun ca la procesul acesta din urma am dat peste o judecatoare foarte tanara, fata de care aveam prejudecata ca nu ar putea sa ma inteleaga pe mine ca tata, ca barbat. Insa procesul a constat mai mult intr-un fel de mediere, in biroul judecatoarei. Practic a luat fiecare solicitare si aspect in parte pe care le-a supus negocierii, pana cand ne-am pus de acord. Iar acolo unde vedea ca nu iese o concluzie, ne punea in vedere ca poate decide ea asupra aspectului respectiv, sentimentul meu dupa acest proces a fost ca am fost repus in drepturi ca parinte.

Ce doriti sa transmiteti mamelor care doresc sa-l scoata pe tata din viata copilului lor, desi acesta isi doreste sa le fie tata si in realitatea, nu numai cu numele?

Ce as putea sa le transmit oare unor astfel de mame? Sa se gandeasca daca se mai pot numi mame, cand, prin atitudinea lor nu doar ca il scot pe tata din viata si sufletul copiilor dar schilodesc pur si simplu sufletul si viata propriului copil, amputand sau schimonosind ideea de tata! Din pacate majoritatea mamelor de acest gen fac greseli majore (chiar si cele care sustin ca sunt rationale), plecand de la ideea ca daca ele sunt mai implicate in viata copilului inseamna ca au dreptul de a dispune sau judeca modul in care tatal gaseste de cuviinta sa-si continue relatia cu copiii. In aproape toate cazurile, mamele care se despart folosesc aceste nemultumiri ca argumente continue pentru denigrarea tatalui sau pentru a-si justifica divortul. Si la fel de mult acuz aici si pe tatii care lupta in acelasi mod murdar, bagandu-i in cap propriului copil tot felul de mizerii. Sa nu uite nimeni ca in cazul despartirii, parintii pierd comunicarea eficienta si isi transmit prin copii toata mizeria dintre ei. Apoi se mai mira ca isi ranesc iremediabil copiii, sau ca, peste cativa ani „au probleme cu copiii” si „nu stiu ce sa se mai faca cu ei” sau „seamana cu tac’su” sau „seamana cu ma’sa”

Ce doriti sa transmiteti tatilor care se afla acum in divort?

Pentru tatii care sunt in divort si lupta pentru o relatie normala cu copiii sai, in care sa fie pe picior de egalitate cu mama in calitate de parinte, le transmit sa aiba multa rabdare si nervi de otel! Cu siguranta vor castiga si dreptul lor in instanta daca se vor lupta pentru asta. Si odata cu asta vor castiga respectul profund al copiilor. Sa stie ca se lupta in primul rand pentru DREPTUL COPILULUI LOR de a avea o legatura fireasca nemijlocita cu el, nu sub controlul mamei sau impus de nu stiu ce hotarare judecatoreasca! Tot tatilor care lupta pentru copiii lor le mai spun ca au o misiune foarte grea, in care trebuie sa suplineasca adesea lipsa de discernamant a mamelor care cauta sa controleze ele relatia tatalui cu propriul copil. In orice caz, as avea multe de transmis atat tatilor cat si mamelor deopotriva dar si avocatilor si unora dintre judecatori! Se intampla lucruri inadmisibile fata de copii (in cazul divorturilor – ma refer acum), pe care le savarsesc parintii lor! Nu acuz mai mult pe mame decat pe tati! Le-as aplica o palma celor care uita ca SUNT PARINTI INAINTE DE TOATE si uita ca ORICE COPIL ARE NEVOIE DE AMBII PARINTI INDIFERENT DE PAREREA UNUIA FATA DE CUM SE IMPLICA CELALALT! Poate asa s-ar trezi…
(nota mea: sublinierile prin caps lock sunt ale tatalui)

Dupa cum se observa este vorba de un tata implicat sau un tata modern, de fapt un parinte care se comporta normal fata de copiii sai.

Astfel desi stiu ca in prezent atitudinea tatilor fata de copiii lor s-a schimbat si ca tatii moderni se implica mult mai mult in viata copiilor lor decat o faceau acum treizeci de ani, am cautat statistici care sa arate in ce masura acest lucru se intampla. Si iata ca am gasit un studiu realizat de situl tati.ro. Este vorba de un chestionar la care au raspuns 455 de tati cu varste cuprinse intre 30 si 35 de ani (deci tati tineri, cum ziceam), cu studii universitare (73%), provenind din mediul urban. Intamplator tatal intervievat de mine apartine aceluiasi grup demografic.

Rezultatele studiului sunt urmatoarele:

1.    24% dintre acestia acorda intre 3 si 5 ore copilului sau;
2.    topul activitatilor pe care le realizeaza impreuna cu copilul, fara implicarea mamei sunt: joaca, plimbare, cumparaturi, educatie, sport, mers la scoala, baie, schimbat, mancat;
3.    implicarea tatalui creste odata cu nasterea celui de-al doilea copil.

Si totusi, in societatea noastra de azi, cand tehnologia permite femeilor sa aiba copii artificial, iar educatia si salariul le permite sa ii creasca singure, intr-o familie monoparentala, ce nevoie mai este de prezenta tatalui in viata copilului?

Exista multe studii care arata ca absenta tatalui din viata copilului poate influenta negativ profilul psihologic si comportamental al acestuia. Specialistii au constatat ca schimbarile suferite de copil pot fi foarte diverse, in functie de varsta: de la interiorizare (ceea ce a observat si tatal intervievat), comportament rasfatat, lipsa de concentrare la scoala, pana la depresie, accese de furie si agresiune, abandon scolar, etc. Frecvent, mama are tendinta de a-si asuma ambele roluri (patern si matern), ceea ce constituie, cel mai adesea, un factor perturbator pentru copil.

Daca despre lipsa tatalui s-a vorbit, un studiu publicat in 2008 de catre psihologul englez Daniel Nettle vorbeste despre cum influenteaza viitorul copilului prezenta si implicarea tatalui. De la bun inceput, specialistul spune foarte clar ca nu este de ajuns ca tatal sa existe si atat, el trebuie sa se implice in viata copilului pentru ca acesta sa devina o persoana echilibrata, adaptata social si emotional si de ce nu, de succes.

Iata ce arata rezultatele studiului condus de psiholog (le-am selectat doar pe cele reprezentative pentru articolul de fata, sunt mult mai multe criterii si rezultate in functie de aceste criterii):

1.    tatii cu statut socio-economic ridicat se implica mai mult in viata copilului decat tatii cu statut socio-economic scazut
2.    copiii care beneficiaza de implicarea ridicata a tatalui au la varsta de 11 ani rezultate peste medie la testele de inteligenta decat cei care nu au primit aceeasi implicare
3.    copiii care au beneficiat de implicarea substantiala a tatalui devin la 42 de ani adulti care au urcat mult mai mult pe scara bunastarii decat cei care nu au primit aceeasi implicare

Puteti citi studiul Daniel Nettle pe situl staff.ncl.ac.uk, iar traducerea in romaneste pe situl ARPCC.

Privind echilibrul psihologic al copilului prin prisma divortului, cel mai important este mentinerea legaturii cu ambii parinti. S-a constatat ca atasamentul fata de parinti si comunicarea constanta cu ei il ajuta pe copil sa se adapteze realitatii divortului, iar bunastarea ulterioara a copilului nu depinde de tipul familiei in care creste (ca este monoparentala, tipica sau refacuta), ci de relatia dintre el si parinti.

Se pare ca familia despre care vorbeste tatal intervievat de mine, in care ambii parinti se implica la fel de mult in cresterea si educatia copiilor este intalnita cu precadere in cazul parintilor tineri (cu anumite caracteristici demografice). Ar fi mai bine daca toate familiile ar avea aceste caracteristici? Evident ca da. In situatia in care casnicia nu mai este posibila, acum exista sansa prin intermediul exercitarii in comun a autoritatii parintesti ca ambii parinti sa-si continue relatia cu copilul si sa inteleaga de ce este benefic pentru acesta sa fie crescut si de mama si de tata. Mai multe informatii gasiti in linkul de mai sus.

Daca sunteti in conflict cu partenerul in ceea ce priveste custodia copiilor, nu ezitati sa ma contactati.

O zi buna!

Autor articol Mediator Iulia-Cristina Uta

logo-birou-mediator tel

Mediere Bucuresti

Anunțuri