Bai, ce concert!


peter gabriel

sursa foto: rockfm.ro

Ieri am fost la concertul lui Peter Gabriel de la Romexpo – Back to front: So.

Stiam ca el intra pe scena la 20.30 asa ca am ajuns la timp sa ne luam o bere, George si o Cola, eu. Asteptand sa intre in sala, stateau afara la o tigara, o vorba si o bere numai lume buna, asa ca noi 🙂 : oameni de la 35 de ani in sus, cu par alb sau fara, dar toti in blugi. Sunt oameni pentru care Peter Gabriel a insemnat ceva in viata lor, oameni care l-au asteptat timp de 20 de ani.

Concertul lui Peter Gabriel la Bucuresti face parte din seria concertelor la care ne-am dus pentru ca nu mi-as fi iertat in vecii vecilor daca il ratam!

La fel au fost concertele AC/DC, Rolling Stones, Roger Waters, Eric Clapton, Deep Purple si Depeche Mode.

Si pentru ca cine stie cand si daca or mai veni avand in vedere varsta unora dintre ei….

Si pentru ca dupa ce veneam de la liceu acasa, primul lucru pe care il faceam dupa ce-mi aruncam ghiozdanul pe pat, era sa deschid televizorul pe MTV (care era la inceput) unde vedeam videoclipuri cu Peter Gabriel, Rolling Stones, AC/DC, etc. Cum era sa ratez sa-l vad si sa-l aud pe Peter Gabriel cantand live Sledgehammer, Red Rain, Mercy Street, Don’t give up, Biko?!!

Toate aceste concerte au fost bucurie si fericire pura, experiente de care o sa-mi aduc aminte si la batranete cand o sa-i spun lui George:

“Mai iti aduci aminte cand am fost la concertul lui Peter Gabriel?”

Si el o sa-mi spuna:

“Daaa. Bai, ce concert!”

Am dansat tot concertul si am cantat acolo unde stiam versurile.

In fata noastra era un cuplu, de genul cumintei, imbracati amandoi in camasi office, el chiar cu sacou, mi-era clar ca nu erau impatimiti ai concertelor. Ea mai se lasa purtata de muzica, dar el statea cu capul plecat indiferent de ce se intampla pe scena, cu siguranta butona mobilul. Intr-un final a si plecat. Wtf! Cine sunt oamenii astia?! Cum sa vii la concert si sa stai cu mobilul in mana? Poate l-o fi tarat iubita: “Hai, draga sa mergem si noi la Peter Gabriel”. Evident ca ce ma misca pe mine, nu te misca pe tine, gusturile musicale sunt personale si nu se discuta.

Nu am avut focuri de artificii, dar am avut ploaie rosie digitala la Red Rain.

Nu am avut avionul care se prabuseste in The Wall, dar am avut fasii de lumina laptoasa pe care am incercat sa o ating cu mainile.

Nu am avut sentimentul de larger than life pe care l-am avut la gonflabila imensa de la AC/DC, dar am fost impresionata de macaralele cu ochi si picioare care ii dadeau replica lui Peter Gabriel pe scena.

Ingenios si creativ! Cele cinci macarale mi-au placut la nebunie, parca erau extraterestrii din War of Worlds.

Mi-au placut fetele care au facut backing vocals: doua tinere suedeze, una blonda, cealalta bruneta, pe numele lor Jennie Abrahamson si Linnea Olsson. Voci frumoase. Blonda a cantat si la violoncel. De altfel fetele au cantat ca duet in deschiderea concertului. Nu am prins decat ultimele doua piese: ceva cristalin, simplu, cu tenta melancolica. Aveau amandoua cate-o coronita de flori pe cap. In concert Jennie a cantat partea lui Kate Bush din Don’t give up.

Dincolo de toate artificiile moderne care au sustinut povestea pieselor, pe alocuri jucand chiar rol de personaj, am avut vocea si muzica lui Peter Gabriel. Mie mi-a fost indeajuns.

Am avut cateva ore in care am trait altceva, am trait in prezent, am uitat de regretele din trecut si incertitudinea din viitor, am trait bucurie. Cred ca toti avem nevoie de astfel de momente.

Iulia

Anunțuri