Privirea lor…


Vorbim mult la mediere despre descoperirea intereselor si nevoilor partilor in ceea ce priveste conflictul supus medierii. Masura in care acestea sunt satisfacute determina succesul medierii si rezolvarea conflictului.
Am descoperit insa ca exista si alte nevoi mai marunte dar la fel de importante in primul rand pentru fiecare parte, mai ales cand e vorba de mediere pentru custodia unui minor. Empatia pe care eu ca mediator o arat partilor aduce increderea acestora in mine si abilitatile mele.
Si aici ma refer la nevoia oamenilor de a vorbi. Oamenii vor sa vorbeasca, vor sa spuna ce au pe suflet cu atat mai mult atunci cand stiu ca se afla in fata unei persoane care nu ii judeca, care ii incurajeaza, care nu ii preseaza. Cata usurare sa vorbesti cu cineva strain! Pot sa vorbeasca fara sa le fie rusine de sentimentele si trairile lor cand le spun ca toti avem slabiciuni, ca am auzit tot felul de situatii dar ca le-am luat ca atare, ca toti suntem oameni si gresim.
Cata libertate din partea mea sa le vorbesc despre lucruri sensibile dar atat de importante pentru viitorul lor si al copilului lor! Cata multumire din partea mea cand mi se spune ca una din parti si-a schimbat comportamentul in bine in urma vorbelor mele. Inseamna ca ce le-am spus eu partilor a fost relevant si a produs schimbarea scontata.
In timpul sedintei de mediere, am vazut momente de plans, am vazut revelatii (momentul „Aha!” de care vobeste Oprah), am vazut ochi inlacrimati si chiar o parte mi-a spus dupa sedinta ca vorbele mele au impresionat-o. Asta e scopul mediatorului: sa scoata la lumina lucrurile importante, sa ajute partile sa fie sau sa devina intelepte. Poate ca nu vor intelege pe moment, dar isi vor aminti mai tarziu.
Privirea lor dupa ce sedinta s-a incheiat, dupa ce ne-am luat la revedere, suntem in pragul biroului si ma pregatesc sa inchid usa…poarta atatea cuvinte nespuse.

Anunțuri