Despre branded.me


Am aflat despre branded.me anul asta cand am inceput sa primesc tot felul de invitatii pe mail catre acest site de la persoane care erau in reteaua mea de pe Linkedin. Pe prima am ignorat-o, la a doua am ridicat spranceana a iritare, pe a treia am sters-o, gandind ca-i spam, dar cand au inceput sa vina din ce in ce mai multe, am decis sa vad care-i treaba. Asa ca m-am conectat si am purces sa investighez!

branded.me este fratele mai mic si mai cool al Linkedin.

Este o platforma care se autointituleaza The next generation platform for professionals si a fost lansata in 2014 de catre domnul Nick Macario.

Domnul Macario spune ca scopul acestei platforme este sa-i ajute pe profesionisti (mai ales cei care sunt freelanceri) sa fie gasiti pentru joburi sau proiecte, folosind brandul personal pentru a iesi in evidenta.

Astfel profesionistul isi poate crea propria pagina de prezentare pe platforma branded.me in cateva minute. Avantajul platformei este ca ii permite acestuia sa-si personalizeze pagina de prezentare pentru ca ii sunt puse la dispozitie diverse instrumente usor de folosit.

Un alt avantaj este ca platforma aduce automat informatiile din contul tau de pe Linkedin, adica cv-ul si lista de conexiuni, nu mai pierzi timp sa le introduci tu manual.

Iata mai jos cateva printscreen-uri ca sa vedeti cum arata platforma:

Feed-ul branded.me

branded-me-pagina

Pagina de profil pe care poti sa o personalizezi cu fotografii, link catre celelalte conturi de social media, link catre propriul site. In stanga sunt optiunile platformei pentru editarea paginii de profil: teme, fonturi, stiluri si organizarea sectiunilor, fiecare cu cateva variante din care sa alegi.

branded-me-profil

In pagina de profil, din butonul dreapta sus deschizi pagina unde poti sa-ti editezi imaginile de fundal. Platforma iti da imaginile ei sau poti sa-ti folosesti propriile imagini pe care le salvezi in my uploads.

branded-me-setari

Din butonul connect iti vezi lista persoanelor pe care le urmaresti – following:

branded-me-following

lista persoanelor care te urmaresc pe tine – followers

branded-me-followers

lista contactelor importata automat din contul meu Linkedin:

branded-me-contacts

si oamenii pe care mi-i recomanda branded.me:

branded-me-recomandari

asa vorbesti cu echipa branded.me cand ai o intrebare sau vreo observatie:

branded-me-feedback

iar aici ai cateva optiuni printre care si posibilitatea sa-ti importi profilul de pe Linkedin

branded-me-optiuni

Este o platforma aerisita, cu design placut ochiului si usor de folosit. A inceput sa creeze buzz printre pasionatii retelelor de socializare, dar mai are mult de crescut. Nu se compara cu Linkedin in ceea ce priveste functionalitatea si autoritatea site-ului, dar poate isi propune sa se dezvolte in alta directie. Poate fi o optiune pentru cei care considera ca Linkedin s-a „stricat” din cauza postarilor gen Facebook sau a spamului.

Ca orice lucru nou, branded.me este cool and shiny, dar ramane de vazut daca va si livra membrilor ce si-a propus.

Daca vreti sa stiti ce puteti sa faceti pe branded.me, cititi articolul meu

Ce este branded.me?

Iulia

Anunțuri