Cum sa procedezi in social media


Esti profesionist si esti prezent pe social media: ai un cont de Facebook si esti prezent/a in grupuri relevante pentru clientii tai. Alaturi de tine sunt si alti profesionisti din acelasi domeniu ca al tau.

Esti in competitie cu ceilalti colegi din bransa (cine nu este?) si vrei sa te faci cunoscut/a oamenilor care, in urma postarilor tale ar putea sa te solicite pentru serviciile tale.

Navigand intr-o zi pe feed-ul tau din Facebook, citesti o postare foarte buna pentru audienta ta (prospectii tai) si-ti spui in barba Fir-ar mama ma-sii! Ce bine ar fi fost daca scriam eu asta!. 

Dupa ce ti-au trecut nervii, ai mai multe variante:

  1. Nu faci nimic
  2. Schimbi cateva cuvinte in locurile esentiale si publici postarea cu semnatura ta
  3. Spui Dragii mei, iata ce articol bun am citit de curand si pui linkul catre sursa (articol, postare, etc)
  4. Spui Dragii mei, iata ce articol bun am citit de curand (pui linkul catre sursa (articol, postare, etc), la care adaug si eu cateva idei/ganduri:…………

Ce varianta alegi?

Daca ai ales varianta a doua, exista riscul sa patesti precum doamna psiholog din postarea Ioanei Chicet-Macoveiciuc pe pagina sa Printesaurbana:

printesa-urbana

Asa cum am scris si la postarea Ioanei, eu iti recomand varianta a patra sau macar a treia.

Avantaje:

  • daca alegi varianta trei, te pozitionezi in mintea audientei tale de pe Facebook sau alt canal social media ca fiind o sursa importanta de informatii folositoare si se vor intoarce la tine pentru ca tuturor ne place sa ne luam informatiile dintr-un singur loc: e mai simplu si castigam timp
  • ideal este sa alegi varianta patru: recomanzi sursa si adaugi propria perspectiva sau propriile idei/sugestii/recomandari, asa contribui la imbunatatirea informatiilor pe care le primesc oamenii si ai mai mari sanse sa te pozitionezi in mintea lor ca profesionist

Asa, alegand varianta a doua, doamna psiholog s-a acoperit de „noroc”. Un comentariu spunea ca persoana in cauza si-a inchis pagina dupa ce i-a fost atrasa atentia ca a preluat fara sa precizeze sursa. Deci desi i s-a dat ocazia sa se reabiliteze, a facut stanga-mprejur.

Daca te gasesti in aceasta situatie, fii barbat/a: recunoaste ca ai gresit, cere-ti scuze de la autor si editeaza postarea astfel incat sa includa sursa. Pentru ca greseala recunoscuta este pe jumatate iertata.

Daca vrei sa nu mai fii in situatia de a te folosi de ce scriu ceilalti, este foarte simplu: scrie!

Stiu ca e simplu de spus, dar mai greu de facut.

Poti sa incepi prin a-ti face o lista cu subiecte despre care vrei sa scrii. Iata cateva locuri unde sa te uiti ca sa gasesti subiecte:

  • fostii tai clienti,
  • cuvinte-cheie: ce cauta prospectii tai pe internet,
  • comentariile la alte postari din grupuri sau forumuri
  • intrebari in grupuri/forumuri

Altfel ce sa mai spun despre usurinta unora de a-si insusi textele sau ideile altora? Doar se practica de catre mai-marii societatii noastre, nu? Nu, nu este normal!

Eu am invatat in liceu regula citarii sursei: cand scriam comentarii la operele despre care invatam si citam ce spunea un critic sau altul. Ca doar nu era sa imi asum eu ce spunea Titu Maiorescu sau George Calinescu?!

Si pana la urma urmei nu este nicio rusine sa spui ca altcineva a scris un articol bun.

Ba chiar este foarte frumos sa il feliciti si sa il recomanzi.

Respectivul s-ar putea sa-ti intoarca gestul 🙂

Iulia

sursa imagine: canva.com

Anunțuri